Regula nr 1:

Have fun and share! :).

duminică, 2 mai 2010

Episodul 52: La multi ani, Andrei! Part 1

27 februarie 2006. Ziua in care Andrei implineste 41 de ani.. Destul de multi ani.. A trecut prin multe in acesti ani, dar acum are tot ceea ce isi doreste.. In fine, pentru ca m-a ajutat si pentru ca mi l-a readus pe Tudor in viata mea am de gand sa ii fac o petrecere la care ii voi invita colegii din liceu si prietenii lui cei mai apropiati.

Mi-a fost destul de greu sa ii adun pe aproape toti prietenii sai la un loc, la o terasa de langa Parcul National. Din pacate unii dintre ei au parasit tara si au plecat in tari precum Marea Britanie, Spania, Cehia, Germania, Turcia, SUA, Canada, Australia etc si nu am avut cum sa ii aduc aici pentru ziua fratelui meu…

Ana si tata m-au ajutat sa pun la punct toate detaliile pentru ca totul sa iasa cat mai bine posibil(nu am folosit cuvantul perfect pentru ca, consider ca nu exista perfectiune). Bineinteles ca si Cassandra, Marian si Mihai m-au ajutat, mai ales cu umflatul catorva baloane in casa, iar Tudor.. el a fost cel care l-a tinut ocupat pe Andrei ca sa nu se prinda de mica surpriza pe care i-am pregatit-o noi.

Nu e cine stie ce mare petrecere, dar stiu ca se va simti bine.. dar totusi cred ca ar fi si mai fericit daca ar veni si mama. Nu am mai vorbit cu ea de ceva timp, nici nu mai stiu daca mai traieste.. Doamne fereste! Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva!

Daca tot mi-am amintit de mama am zis sa vorbesc cu tata sa vad ce parere are el despre asta. Asa ca l-am sunat..

- Ce faci, tata?

- La munca, tu?

- Uite… mi-am adus aminte de mama…

- Si ce imi zici mie ?!

- Pai ma gandeam sa o sun sa o chem la ziua lui Andrei… ce parere ai despre asta?

- Faci cum vrei, darn u cred ca va fi foarte incantat, mai als dupa cate ti-a facut… Adica pana si nesimtirea are o limita, nu?

- Hai mai, tati, nu vorbi asa.. Totusi, e mama...

- Tu crezi ce spui?!

- Pai nu prea, dar incerc sa fiu optimista…

- Mai bine ai incerca sa fii realista, Ioana.. Nu va veni… ii este prea bine acolo. Ne-a uitat.

- Stiu, dar totusi, suntem copiii ei…

- Si?! Ar fi putut sa dea un telefon, daca chiar i-ar fi pasat de noi.. Nu crezi..?!

- Ba da… Ma rog, hai ca ma duc sa il iau pe Mihai, vorbim maine.

- Bine. Te pup. Pa!

- Pa, tati!

call duration: 00:01:46

Chiar nu stiu ce sa fac.. as vrea sa ii aud vocea, sa o vad, sa stiu ca e bine. E mama, totusi.. nu inteleg de ce imi face asta.. De ce ne face asta, de fapt.. Adica daca i-am fi gresit cu ceva as fi inteles, dar am fost copii linistiti, ma rog, cu exceptia problemei cu Andtei si drogurile, dar asta nu mi se pare chiar atat de grav..

Mai e putin pana la ziua lui Andrei si nu vreau sa fiu suparata. Nu voi fi. Ei sunt acum familia mea. Nu am nevoie de ea.. Asa cum ea ne-a uitat o voi uita si eu…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu