Regula nr 1:

Have fun and share! :).

duminică, 13 iunie 2010

Mă întorc inevitabil şi m-am alăturat

Ştiţi că la Blogger ai sus acolo opţiunea aia Următorul blog. Şi cum dădeam eu acolo următorul blog, următorul blog, am dat peste blogul ăsta şi am citit pe acolo câteva posturi. Unul care m-a atras şi m-a făcut să-l citesc a fost Mă întorc inevitabil şi m-am alăturat. Sunt de acord cu autorul acelui post, care afirmă că foarte des pe bloguri găsim propoziţiile "mă întorc inevitabil" şi "m-am alăturat", făcându-se referire la Blogroll. Păi dacă el, în denumirea lui din dicţionar se numeşte Blogroll, lasă-l în morţii lui aşa, că nu degeaba se numeşte aşa. Mă rog, nu despre Blogroll este vorba în post, ci despre un top al lucrurilor la care mă întorc inevitabil.
În primul rand, mă întorc inevitabil acasă. Chiar dacă vreau, chiar dacă nu, trebuie să mă întorc acasă, de preferat până la ora 23, hihi.
Inevitabil fac cel puţin un duş pe zi şi tot inevitabil folosesc toaleta de câteva ori pe zi.
După primele 3 cele mai inevitabile lucruri la care mă întorc ar urma, într-o ordine oarecare, alte câteva lucruri la care mă întorc inevitabil şi m-am alăturat, şi anume:
- PC-ul, fără el aş fi ca şi moartă, ar însemna să stau toată ziua pe telefon
- telefonul; păi la şcoală am Wi-Fi, deci toată ziua stau pe netul şcolii. Fără el nu mi-ar fi bine
- frigiderul; nu numai că îmi dă să mănânc, dar ţine apa/sucul/berea la rece
- şcoala; nu, nu îmi place sa merg la şcoală de dragul orelor de curs, ci de dragul colegilor mei. Mă întorc inevitabil la şcoală încă o lună de acum încolo.
- IOReul; da, parcul ăla cunoscut acum ca Parcul Alexandru Ioan Cuza, e locul în care umblu de când m-am născut şi mă simt ca acasă acolo, deci mă întorc inevitabil la el.
- Facebook-ul; nu, nu sunt o maniacă, care are conturi pe toate reţelele de socializare, dar am cont pe Facebook. Nu neapărat ca să socializez. Mi-am facut cont pentru FarmVille, o aplicaţie tâmpită în care îţi plantezi legume/fructe şi d-astea şi aştepţi să se coacă.
- patul; păi eu seara mă culc târziu şi ca să ajung la timp la şcoala mă trezesc la 6 jumate. Când ajung acasă mă culc vreo 2-3 ore până când ies afară, deci mă alătur patului de cel puţin două ori pe zi.
- periuţa de dinţi
- încărcătorul de telefon
- McDonald's-ul; aici merg pe sistemul: Nu-mi place Mc-ul, dar are gust bun. În fiecare zi sunt nevoită să trec de două ori pe lângă Mc-u' de la Unirii şi tentaţia e maaare. Nu merg în fiecare zi, dar o dată pe săptămână...

Lista ar putea continua, desigur, toţi suntem materialişti în felul nostru. Puteţi considera asta o leapşă, care merge la toţi cei care au lucruri la care se întorc inevitabil şi s-au alăturat lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu