Regula nr 1:

Have fun and share! :).

luni, 14 iunie 2010

O steluţă...

"Nu încerca să-ţi explici emoţiile. Trăieşte totul intens şi păstrează ceea ce ai simţit ca pe un dar de la Dumnezeu (...) Cea mai bună modalitate de a distruge puntea dintre vizibil şi invizibil este să încerci să-ţi explici emoţiile. "

Ăsta e un citat din Brida, de Paulo Coelho. E una dintre puţinele cărţi pe care am citit-o de plăcere, până la sfârşit. Şi am citit-o pentru că mă regăseam printre rânduri. Asta s-a întâmplat anul trecut, cam pe vremea asta.
Mi-am adus aminte de carte pentru că am selectat vreo 40 de citate de genul celui de mai sus, care m-au atras sş care mi s-au parut interesante, pe care le-am scris intr-o agendă. Şi azi am găsit agenda... Cartea este despre o fată care încerca să gaseasca drumul Magiei şi care a descoperit că Jumatatea sa era Magul, cel care a încercat să o înveţe Calea Lunii, dar ea trebuia să înveţe Calea Soarelui şi, în plus, avea şi un iubit, la care ţinea mult, motiv pentru care a decis să rămână alături de el, în loc să stea alături de Jumatatea sa. Cum şi-a dat seama Magul că Brida era Jumătatea lui? Păi simplu: magicienii văd o luminiţă deasupra umărului drept al persoanei care este Jumătatea lor, prima oară când se întâlnesc; ca o steluţă.

Eu încerc să îmi explic emoţiile. Evident, nu reuşesc. Îmi distrug neuronii încercând şi iar încercând, pierd nopţi întregi gândindu-mă la el şi încercând să înţeleg ce se întâmplă, dar nu reuşesc. Ori sunt eu mai redusă mintal, ceea ce nu prea cred, ori chiar sunt inexplicabile emoţiile/sentimentele. Sau mă chinui eu prea mult să le înţeleg pentru că mi se pare totul complicat, când, de fapt, ele or fi foarte uşor de înţeles. Nu ştiu.
Ideea e că am încercat să nu mă mai gandesc, să nu mai caut explicaţii, dar, orice aş face, nu reuşesc să nu mă mai gândesc. Mă rog, când sunt alături de colegii care mă fac să rad cu lacrimi uit, dar asta se întâmplă pentru câteva ore, ceea ce nu e suficient. Aş vrea să nu mă mai gândesc. Ar fi mult mai uşor şi cred că atunci ar fi mult mai bine.
Până acum am zis că hai că e şcoala, teze, ascultări, am încercat să nu fiu insistentă. Dar a venit vacanţa. Acum o să pot vedea dacă există "noi" sau nu.

Mă rog, astea sunt nişte ganduri de-ale mele, "publicate". Mi-e foarte aiurea, orice aş face tot mă gândesc. Orice imi aduce aminte de el. Mă rog, vom trăi şi vom vedea.

"Emoţiile sunt ca nişte cai sălbatici: oricât ai încerca să le ţii în frâu, trebuie să le eliberezi la un moment dat."

P.S.: sunt destul de sigură că citeşti ceea ce scriu, chiar şi printre rânduri, dar citeşti. Şi dacă într-adevăr citeşti, poate îţi vei da seama că nu e o glumă, aşa cum crezi tu că e. Rly.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu