Regula nr 1:

Have fun and share! :).

marți, 31 august 2010

Curăţenie în Blogroll

Am făcut curăţenie în Blogroll şi am şters vreo 40 de bloguri/site-uri care nu aveau link către mine. Am stat cam o oră să intru pe fiecare blog în parte să mă caut, dar io zic că a meritat. Nu suport oamenii care nu respectă chestia asta cu link exchange-ul. Chiar era nevoie de o curăţenie d-asta la mine în Blogroll. Dacă am şters pe cineva care mă are în Blogroll trimiteţi-mi mail cu print să văd şi eu unde eram şi vă bag la loc.

Sunt dezamăgită să văd că şi în blogosferă sunt persoane zgârcite, care nu ţin un link acolo, probabil doar ca să crească ei în ZeList. Mă rog, mi-am făcut destui nervi pe ziua de azi, a şi început să plouă, minunat...

V-am pupat!

p.s.: io aveam în Blogroll, în total, vreo 110 bloguri... :|

M-am săturat de ... (4)

... proşti. Sunt mai ceva ca piţipoancele şi cocalarii. E o invazie nu numai la nivel naţional, ci la nivel mondial. Ceea ce e destul de nasol. Sunt o subspecie umană care se înmulţeşte extrem de rapid. E ca o boală contagioasă, se transmite prin anturaj. Adică dacă un prost intră într-un anturaj şmecher, într-o lună anturaju' ăla şmecher ajunge un anturaj praf, fără nicio valoare, format din proşti. Şi fiecare prost din acel anturaj o să se ducă prin alte anturaje şi aşa se prosteşte lumea sănătoasă în masă.

Sunt mulţi, da. Şi nu înţeleg de ce. Ok, eşti prost. Asta pot să înţeleg. Aşa te-a lăsat Ăl de Sus pe Pământ, prost. Nu ştii nimic şi când încerci să faci ceva dai rateu. Ok. Tre' să existe şi d-ăştia, că altfel Einstein nu ar mai fi fost geniu. Dar să îi prosteşti şi pe alţii mi se pare un fel de crimă. O chestie pentru care ar trebui să de bage la puşcărie. E ca un fel de "furt şi înşelăciune".

Proştii se cred inteligenţi. Sau deştepţi. Sau amândouă. Ei cred că le ştiu pe toate şi încearcă să arate asta cu fiecare ocazie: pe stradă, la film, la terasă, în mall, acasă, oriunde simt ei că trebuie răspândită puţină prostie. Şi nu o să vezi niciodată un prost că face pe prostu' într-un mod subtil. Nu. El când face pe prostu' se implică, frate.

De exemplu, eşti la cinema, la un film pe care voiai să-l vezi de mult şi pe care până acum nu ai avut ocazia să-l vezi din nu-ş ce motiv.Până aici totu' ok. Ai ajuns în sfârşit la film, îl vezi şi eşti foarte încântat/ă că filmu' e aşa cum te aşteptai tu să fie. Ţi-ai rezervat şi loc în spate, ca să vezi bine şi să nu te deranjeze nimeni. Asta până când, undeva mai jos, cu vreo 3-4 rânduri mai jos, adică, în timpul unei scene mai romantice din film, pe care toate fetele din sală o savurează din plin, începe unu' să strige: arde-o bă! Nu ai ce să-i zici, că după faci gălăgie şi-ţi sare ţie în cap managerul cinematografului repectiv. Şi ca un om educat, taci, înghiţi câteva vorbe de bine pentru acel prost şi continui să urmăreşti filmul. Dar nu e tot. Prostu' nu vine la film singur. Sigur mai e cu câţiva inşi, probabil la fel de proşti sau în curs de prostire. Şi uite cum începe pseudo-comentatorul să comenteze fiecare scenă din film, cu voce tare şi cât mai clar, ca să înţeleagă şi cei din celelalte săli de cinema, eventual, că el se uită la filmul X şi că este un film de căcat pentru că Y şi Z nu se potrivesc sau pentru că Z este mai înalt decât Y, ceea ce nu se face într-un film de genu ăsta, frate, nu se poate aşa ceva.

Ăsta e un exemplu destul de clar, zic eu. În fine, proşti sunt peste tot. Şi în R.A.T.B. şi pe stradă şi în hipermarketuri şi în parcuri, oriunde dai de ei. În hipermarketuri sunt ăia care cumpără nu ştiu câte chestii care valorează X sute de lei, ca atunci când ajung la casă să îşi dea seama că au bani doar pentru jumătate. Şi lasă toate produsele pentru care nu mai au bani la casă. Şi seara, angajaţii stau să ducă la loc fiecare produs, pentru că proştii nu ştiu să-şi calculeze din timp cât valorează produsele. Sau cei care mănâncă produsele din magazin. Ştiţi şi voi şi probabil aţi şi văzut că sunt oameni, mai mult babe, de fapt, care desfac cornuri sau iaurturi sau orice altceva e bun de mâncat, le mănâncă şi lasă ambalajele pe raft. Mi se pare o prostie totală şi o nesimţire de nedescris. Dar am înţeles că nu au ce să le facă, că aşa e politica hipermarketurilor. Nu se pot lua de clienţi că după ăia pot face reclamaţii şi aşa mai departe. Dar mie una mi se pare furt pe faţă. Şi ei nu au ce face... Ok. Ei pierd, nu eu, deci nu prea mă înteresează.

Atât vă zic: proştii cauzează nervi în exces oamenilor sănătoşi. Aşa că, dacă simţiţi în aer miros de prost, fugiţi cât de tare puteţi de el/ea!
Era să uit de câteva poze de zilele astea, din parc. Mă rog, sunt doar 3, dar ultima îmi place mult.

Ultimele poze din vara lui 2010

Weekendul trecut am fost la ţară şi, evident, am făcut nişte poze. Vă arăt şi vouă câteva, după care mă apuc să scriu un post adevărat. Enjoy!








luni, 30 august 2010

M-am întors

... ieri, pe la 4 jumate. Şi am fost şi afară, ieri. Pe frigul ăla. Cred că erau vreo 17-18 grade, dar eu eram afară cu băieţii şi cu fetele. Şi băieţii erau în tricou, pe vremea aia. Nu înţeleg cum au putut să reziste, dar asta e partea a doua.

Am făcut şi un mic foc în parc (asta însemnând că am dat foc sticlelor de suc pe care le golisem), am mai zis o glumă, am mai mâncat o sămânţă şi aşa a trecut ziua


Se termină şi vara, mai e puţin şi începe şcoala, motiv pentru care s-ar putea s-o las mai moale cu blogul, pentru că o să am teme şi proiecte extraşcolare bla bla bla. În fine, sper să fie totul ok şi să nu stric ce-am făcut până acum cu micuţul ăsta (adică cu blogul).

Premiile de luni

M-am trezit premiată, aşa, de luni. Am fost surprinsă să văd că nu e vorba de un singur premiu, ci de 3! Le-am primit de la Camelia şi, în schimbul, lor trebuie să zic 10 lucruri care îmi plac.

Primul:



Al doilea:



Şi al treilea:



10 lucruri care-mi plac: bicicletele, fotografia, somnul, marea, muntele, prietenii, ciocolata, muzica bună, dimineţile târzii şi ultimul, dar nu cel din urmă, Pepsi-ul.

şi

10 persoane la care se duc premiile: înapoi la Camelia, Alice, 1acolo, Lavinnia, Twisted Chocolate, Nephthys, Annya, Măllina, Măce şi Alexxx

duminică, 29 august 2010

Camuflaj feat Anda Dumitru- alerg în jurul lumii




Şi nu mă pot găsi. Nu pot... Pff, sunt atât de confuză. Îl iubesc. Chiar îl iubesc. Şi indiferenţa doare...

vineri, 27 august 2010

Spike- Realitate // official video

Ultimul weekend

Ăsta e ultimul weekend oficial din vara anului 2010, o vară frumoasă, care se terimă mult prea repede. Frumoasă pentru Bucureşti, de fapt. Şi pentru zona asta de sud, că restul, cu inundaţiile şi furtunile şi aşa mai departe... Doamne fereşte!

Mâine este ziua bunicuţei mele dragi, motiv pentru care îi voi face o vizită surpriză în acest ultim weekend. Că după o să încep să mă pregătesc pentru şcoală şi nu o să mai ajung deloc pe la ţară până în vacanţa de Crăciun.

Deci, o să fiu offline două zile. Trec repede, nu-i bai. Poate vă scriu nişte posturi şmechere ca să nu vă plictisiţi...

O să văd. Până mă voi hotărî, v-am pupat!

5 care contează

Leapşa de la Camelia, în care tre să vă spun despre 5 chestii care contează pentru mine, care îmi fac zilele mai frumoase, care mă încântă şi pentru care trăiesc. Nu e limită de caractere sau spaţiu, deci, să începem.

1. prietenii- pe primul loc, inevitabil, sunt ei; prietenii mei, atât băieţii cât şi fetele, toţi intră în aceeaşi categorie. Când nu ies o zi în parc, seara vorbesc cu ei sau mă uit prin poze, pentru că mi se face dor de ei. Sau când sunt foarte ocupată, tot îmi fac puţin timp să trec şi prin parc, să-i salut, să văd io că sunt bine.

2. dimineţile târzii- sună ciudat, dar când mă trezesc pe la 12-1 mă trezesc fericită. Nu ştiu de ce, nu găsesc nicio explicaţie logică. Atenţie, nu mă trezesc (neapărat) odihnită, ci fericită. Şi mă trezesc şi dau draperiile la o parte şi văd cum intră lumina în camera mea. Şi deschid şi geamul şi vine răcoare în cameră. Şi e frumos. Îmi place. Şi o să-mi fie dor de dimineţile astea când voi începe şcoala...

3. ieşirile cu prietenii- am prieteni nebuni, probabil v-am mai zis. Şi aici nu mă refer la băieţii din parc, ci la colegii de clasă, şcoală etc etc etc. Sunt cei cu care ies mult în timpul şcolii. Cei cu care fac cea mai proastă caterincă după ce am fost mustraţi de 5 profesori din 7. Cei faţă de care nu am niciun secret, cei cu care pot să vorbesc orice, cei care mă ceartă atunci când trebuie şi cei pe care pot să mă bazez când am nevoie.

4. Pepsi- sunt nu addicted to, ci dependentă, clar. O zi fără Pepsi ar fi egală cu o zi fără să respir sau ceva de genul. A fost o perioadă, acu vreo 4 ani, în care chiar eram dependentă. Dependentă la modu că beam NUMAI Pepsi. Câte 2-3 litrii pe zi. Şi nu ştiu cum, nu ştiu de ce, m-am lăsat o perioadă de timp, dar acum am început din nou, însă "doza" e mai mică.

5. bicicleta- nu puteam să nu pun aici hobby-ul meu ăl cel mai mare, nu? Nu am bicicletă, după cum bine ştiţi (cred că atunci când o să îmi iau o să afle şi Madagascarul că mi-am luat io bicicletă), dar în fiecare zi încerc şi încerc trick-ul de care vă vorbeam zilele trecute, pe bike-ul unuia dintre băieţi. Mamă şi ce îmi place bicicleta lui. E portocalie, e frumoasă, e uşoară, pot să o ridic ca lumea, însă mai am de lucrat pentru că sunt, totuşi, fată şi tre să prind ceva putere în mâini şi în picioare pentru a trage ca lumea de ea. Apropos, ca o paranteză, ieri nu m-am urcat deloc pe bicicletă şi mă simt mai obosită faţă de cum aş fi fost dacă aş fi încercat câteva ore bune schema...

Mai sunt multe altele, dar mă opresc aici, că doar cinci am voie. Vă invit şi pe voi să ne mărturisiţi cele cinci lucruri care vă fac viaţa mai frumoasă, pentru care vă treziţi dimineaţa.

V-am pupat!

joi, 26 august 2010

M-am săturat de ... (3)

... cocalari şi piţipoance. Am mai vorbit despre asta, dar nu în acest context, cel de "m-am săturat de...". Sunt mulţi ai dracu, parcă e invazie.

Îi vezi peste tot: în mall, în parc, pe stradă, în club, la ştrand, în piaţă şi aşa mai departe. Oriunde mergi dai de minim 2-3. Nu m-ar deranja atât de tare dacă doar ar asculta manele în căştile cumpărate din Obor trei la zece mii. Nici nu ai şti că sunt gen cocalari sau piţipoance dacă s-ar îmbrăca decent şi nu ar merge cu un băţ înfipt în fund .

Pe ele le vezi de la un kilometru depărtare, chiar dacă porţi ochelari. Au mereu ceva roz ciclam pe ele. De obicei sunt îmbrăcate din cap până în picioare în rozul ăla ţipător sau în alb. Ok, alb, merge, dacă eşti slăbuţă şi înaltă şi vrei să ieşi la agăţat se vede chiar foarte bine. Dar când eşti o balenuţă de 86 de kile cred că mai bine rămâi acasă. Adică, frate, mi se întâmplă des să merg pe stradă şi să văd astfel de fete care nu au oglindă acasă şi se îmbracă aşa. Se vede nasol, le ies burţile pe lângă şi peste pantalonii mulaţi pe care abia au reuşit să îi închidă şi este de-a dreptul greţos. Îţi şi imaginezi 3 straturi imense de burtă, colăcei gen, şi nişte picoare inundate de tone de celulită. Chiar nu e frumos să vezi aşa ceva.

Sunt şi piţipoance care arată bine, trebuie să recunosc. Dar nu ştiu să se pună în evidentă. De obicei arată tot ce se poate arăta. Adică se îmbracă cât mai scurt. Din câte ştiu eu, hainele pentru copii nu sunt mai ieftine faţă de cele pentru adulţi, ba din contră, mi s-a întâmplat să vreau să cumpăr chestii pentru vară-mea şi respectiva haină să coste mai mult decât ce îmi cumpărasem eu. Deci nu e o scuză faptul că au hainele minuscule. O a doua scuză ar putea fi că le-au intrat hainele la apă. Bă, da las-o încolo de treabă, chiar toate hainele au intrat la apă simultan? Deci şi asta se exclude. Îşi cumpără haine cu câteva numere mai mici pentru a arăta cât de frumoase sunt ele. Ei bine, io când văd una d-asta pe stradă mă gândesc că e curvă escortă. Şi nu una d-aia de lux, ci una d-aia care se pregăteşte să meargă pe centură noaptea.

Mă rog, sunt multe chestii care mă enervează la aceste domnişoare, printre care şi machiajul, mult prea strident, de cele mai multe ori. Dar chiar nu are rost să mai dezbat acest subiect. Merg mai departe.

Partea masculină a acestei categorii, cocalarii, sunt uşor de recunoscut. Haine mulate, cât mai mulate, să se vadă brandu lucrat atât de mult timp la sală, de preferat albe. Nu am nimic cu hainele albe sau cu cele mulate, nu mă înţelegeţi greşit. Am prieteni care fac sală şi mai vin cu tricouri mulate, că doar nu o să îşi ia tricouri XXXXXL pentru că au bicepsu mare. Dar în momentul în care brandul înseamnă cinci straturi de burţi şi grăsime cât cuprinde, deja îmi poţi aduce o pungă în care să vărs. Chiar azi stăteam pe bancă cu un băiat (thanks for the ride, Flu) şi a trecut un barosan, la vreo 35 de ani, cu tricoul atârnat pe-un umăr, lăsând să se vadă burţile expuse la soare şi neepilate. Yach! Nici nu vreau să îmi mai amintesc. A fost urât, atât vă zic.

Pe lângă îmbrăcăminte, care să zicem că nu mă deranjează ATÂT de tare,, ar mai fi o chestie. Cocalarii nu ţin telefoanele (că au două: Cosmote şi încă ceva) în buzunar. Le ţin în mână, să vadă tot românu că el are valoare. Şi când sună telefonu, nu o să răspundă imediat. Nu. Îl lasă să sune puţin, să se audă melodia şi să i se pară celui care sună că bossulică este ocupat. Şi după ce simte el că a ţârâit de vreo 3-4 ori în partea cealaltă, răspunde într-un mod sictirit, ca şi cum ar fi un om foarte ocupat deranjat de un sclav.

Nu mai am chef să mă gândesc la miile de chestii de care m-am săturat când vine vorba de cocalari şi piţipoance. V-am mai spus şi de hi5 şi de Messenger, deci nu are rost să mă repet.

V-am pupat!

Skizzo Skillz, de sfârşit de vară

Am pentru voi câteva melodii aşa, de sfârşit de vară, ritmate şi numai bune de ascultat în maşină sau acasă, unde vreţi voi.

Sunt semnate Skizzo Skilzz şi sună cam aşa:







Sper să vă placă la fel de mult cum îmi plac mie. V-am pupat!

VreauMobilă

Da, vreau mobilă nouă! M-am gândit şi cred că ar fi cazul să fac mici schimbări în camera mea, că de câţiva ani nu s-a mişcat nimic şi nici n-a apărut ceva nou. Şi nu că m-ar deranja pe mine că dorm în acelaşi pat de ceva timp sau că stau la acelaşi birou, ci pur şi simplu m-am plictisit să văd mereu acelaşi piesaj.

Aşa că, să purcedem în a vă spune ce vreau eu să îmi iau, cum vreau eu să îmi remobilez camera.

În primul rând, mi-aş lua un pat mare, nu o canapea extensibilă. Un pat mare, cam ca ăsta, să am loc şi să nu trebuiască să îl strâng şi să-l desfac în fiecare zi. Îmi place culoarea, are nişte date tehnice impresionante din care, sinceră să fiu, nu înţeleg nimic, dar am o scuză: sunt fată şi pentru noi contează să arate bine -haha- şi cred că ar arăta nemaipomenit în combinaţie cu acest dressing, care mi se pare absolut genial. În partea dreaptă mi-aş ţine chestiile pe umeraşe, iar în stânga vreo 3 sertare pentru lenjerie and stuff şi câteva rafturi pentru alte haine. A, şi jos în partea dreaptă să aibe două rafturi unde să-mi pun pantofiorii.

Nu e tot. Pe lângă pat şi dressing mai îmi trebuie şi birou. Şi dacă nu îmi iau un birou ca ăsta degeaba. E în ton cu celelalte obiecte de mobilier din cameră şi e suficient de mare cât să încapă şi un modul ca ăsta, doar că pe alb, lângă el. Aşa am suficient spaţiu şi pentru calculator şi pentru cărţi, caiete and stuff, dar şi pentru mine.

Îmi mai iau un scaun de boss ca acesta şi sunt cea mai fericită. Sigur că, deasupra patului mi-aş picta o zebră sau ceva drăguţ aşa, alb-negru, iar pereţii i-aş face albi, desigur.

Cam aşa ar arăta camera mea dacă aş remobila-o.

Cu acest articol particip la concursul organizat de VreauMobila.ro – Mobila dintr-un singur click

I love the way you lie...

Ştiu, pun melodii triste destul de des. Se întâmplă asta atunci când nu mai pot. Atunci când îmi dau seama de tot ce se întâmplă. Atunci când încep să regret, când încep să simt că s-a terminat, că nu a fost nimic, nu este şi nu va fi niciodata nimic. Când realizez că gluma e glumă, deşi pare serios. Că viaţa e aşa cum vrei tu să fie. Şi vreau să fie aşa. Cu el în ea, în viaţa mea, adică. Dar nu se va întâmpla. Cred că m-am săturat şi eu de aşteptare, de ziua în care s-ar întâmpla...

M-am saturat de ... (2)

... oamenii care merg pe pistele pentru biciclişti. Nu ştiu dacă aţi observat dar foarte multă lume merge pe acolo, chiar dacă trotuarul e mare şi e loc şi pe lângă ele. Şi la fel de neobservabil este probabil şi faptul că sunt mulţi care îşi parchează maşinile sistematic şi cu extrem de multă atenţie fix pe pistă, sau în aşa fel încât să acopere o parte din ea.

Şi nu că m-ar deranja ATÂT de tare că merg ei pe pistă, că sunt porţiuni în care e pista şi lângă e banca, deci chiar nu au pe unde merge în momentele alea. Dar atunci când vezi/ auzi că vine o bicicletă care merge regulamentar pe pi2da pista ei te dai la o parte, nu? Mie aşa mi se pare corect şi frumos. Dacă mergi pe unde nu trebuie, măcar ai bunul simţ de a te da la o parte pentru a-l lăsa pe prostu' care merge regulamentar să treacă.

Da' sunt mulţi care nici nu te aud şi nici nu te văd până când nu eşti în spatele/faţa lor, gata să intri în ei. Şi tot tu eşti ăla vinovat, că mergi pe pistă şi ei nu se pot plimba în voie. Şi îţi mai iei şi câteva perechi de înjurături pentru că le-ai deranjat plimbarea de seară. Tre' să recunosc că e o generalizare. Sunt şi excepţii. Da. Pare ciudat că în România să fie şi excepţii de oameni educaţi care nu merg pe pistă sau, dacă merg pe ea şi te văd că vii, se dau la o parte ca tu să îţi vezi de treaba ta acolo, să nu-ţi toceşti plăcuţele că pui frână din minut în minut. Oamenii ăştia, excepţiile zic, au cazierul curat. Nu despre ei e vorba aici. Le mulţumesc că se dau la o parte când trebuie şi că fac mersul pe pistă mai puţin enervant.

Cum ziceam, e vorba de idioţii care nu văd cele două dungi galbene, care sunt destul de vizibile, zic eu. Poate or avea o plăcere ascunsă adânc în sufleţelele lor de a merge între două dungi galbene. O fi mai marfă să mergi pe jos între două dungi galbene faţă de cum e pe bicicletă.

Probabil o să ziceţi: ă, da frate şi tu vrei să-mi zici mie că tu n-ai mers niciodată pe pista pentru biciclete? Şi io o să vă răspund. Nu îmi amintesc să fi mers pe pistă în afară de momentele în care nu aveam de ales, adică momentele alea de care vă ziceam mai sus, când pe trotuar există doar pista şi banca. A, da.. Şi mai merg pe pistă cu rolele, dar nu mi se pare o încălcare atât de mare de la regulă, pentru că pista ar trebui să elimine pericolul ce-l paşte pe bietul pieton. Şi mersu' pe role cu vreo 20 kilometrii pe oră cred că e destul de periculos. Aşa că io merg pe pistă, pe unde pot. Doar că de obicei nu prea pot. Că e seară şi e lumea la plimbare şi copii mici sunt atraşi de cele două dungi galbene şi desenele cu bicicleta mai ceva ca de un magnet. Adică dacă prinzi vreo 3-4 copii deja te duci pe şosea să mergi, că nervii sunt turaţi la maxim. Dacă copilu' e pe pistă, părintele nu o să îl tragă de mânuţă, deşi te vede venind. Nu. Tre' să îşi lase odrasla să îşi vadă de treaba ei între cele două dungi şi tu, cel care vrei să ajungi mai repede la destinaţie într-un mod sigur pentru toată lumea, nu ai voie să îl deranjezi. Că după o să plângă copilu' că l-a luat mă-sa sau ta-su de pe pistă.

Cam atât despre pietoni. Da' m-am săturat şi de ăia care îşi parchează maşinile pe pistă. E ca şi cum io m-aş gândi că ar fi foarte trendi să îmi las bicicleta pe banda 2, să se odihnească puţin. Nu cred că le-ar conveni să ia pe parbriz o bicicletă care s-ar putea să le ţină preţioasa maşină câteva săptămâni bune în service.

Aşa că, vă rog domnilor şi doamnelor şi restul lumii, pietoni sau şoferi, să nu mai mergeţi sau staţionaţi pe pistă.

Pentru pietoni: în primul rând, dacă mergeţi pe pistă riscaţi să fiţi aruncaţi cu cracii în sus de o bicicletă care nu ar păţi nimic. În al doilea, nu puteţi să faceţi nimic, pentru că există şi o amendă care se dă celor care merg pe pistă, deci o cam sugeţi la faza asta că nu aveţi niciun argument logic ca să scăpaţi basma curată din toată treaba.

Pentru şoferi: ce pot să vă zic... dacă vă lasaţi maşinile pe pistă, s-ar putea să vă treziţi cu oglinda spartă, cu bara faţă/ spate îndoită etc, chestii minore care v-ar face pietoni câteva zile.

Deci, vă rog io, dacă vă place să mergeţi între două dungi galbene, luaţi nişte vopsea galbenă şi trasaţi-vă propria pistă din sufragerie până în baie, bucătărie, unde vreţi voi. Şi vă plimbaţi acolo cât vreţi voi, da' nu mai mergeţi între alea de pe stradă, dungile galbene, zic. Vă promit io solemn că nu vă va deranja nimeni în casă dumneavoastră.

V-am pupat!

De-a fotografu' ...

V-am zis ca zilele trecute am facut pe fotograful... Mai jos vedeti o parte din ce a iesit. Enjoy!
















în poze: Teiuţ, Pitic (merci pentru bike!), Diţu, Paulică şi Rareş... a, şi Luna în două poze.

miercuri, 25 august 2010

I love to dance hip-hop party





Vineri seara, 27 august, atmosfera se încinge în club Malibu pe beat-uri grele de hip-hop, cu muzica de la 202 Dance Battle, special pentru street danceri.
Un party cu battle-uri grave în dans pe diferite stiluri: popping, locking, house dance, old school hip-hop şi multe altele.

Deci, să recapitulăm:

Ce: I love to dance hip-hop party
Când: Vineri, 27 august, ora 21.00
Unde: club Malibu
Cât: 10 lei intrarea + un shot inclus
Unde rezerv masa: 0728.446.416 (Ana Maria)






onebeat

marți, 24 august 2010

M-am saturat de ... (1)

Încep o nouă serie care se numeşte "M-am săturat de...". Şi o încep cu ceva ce a început să mă calce pe nervi. M-am săturat de cuplurile care se iubesc în parc, pe băncuţe, în staţie, în tramvai, în autobuz, în mall, la film, pe plajă, în club, pe stradă, peste tot mai exact.

O să ziceţi "a, dar e frumos să vezi că există dragoste. Eşti tu singură de prea mult timp şi d-aia ţi se pare aiurea". Nu. Nu există dragoste. Cel puţin nu la cuplurile care încearcă să arate asta peste tot. Nu frate. Dragostea e o chestie, un sentiment, pe care îl arăţi celui pe care îl iubeşti, e ceva intim, nu ceva ce tre' să ştie toată strada, tot metroul, toată sala de cinema şi aşa mai departe.

Şi nu cred că o să vedeţi vreodată pe stradă doi oameni trecuţi de 40 de ani că se giugiulesc întruna. Nu. Pentru că ăia sunt oameni educaţi, care fac chestia asta acasă, în pat, nu în mijlocu' străzii sau aşteptând ca semaforul să se facă verde.

Ăia care se giugiulesc 24/24 sunt puştii ăştia cu exces de hormoni în ei, a căror părinţi nu mai pleacă odată de acasă pentru ca ei să se poată babardi în linişte. Da. Vă zic io că numai pe ăştia îi vedeţi făcând ata pe stradă. De aici vine şi expresia "luaţi-vă o cameră"; pentru că nu au unde frate!

A, sau mai sunt şi pitzipoancele alea care simt nevoia să arate întregii lumi că iubiţii lor au cine ştie ce pisicuţă în garaj, motiv pentru care umblă peste tot cu telefonul în mână cu poza cu iubi lângă maşină ca wallpaper. Ok, n-am nimic cu asta, poţi să ai ce poză vrei tu ca wallpaper. Şi io am poză cu unu' din băieţi şi nu e nicio problemă. Dar să stai cu telefonul în mână TOT timpul mi se pare patetic. Parcă ar aştepta să o sune şi pe ea cineva, poate-poate nu plăteşte abonamentu' ăla la Cosmote degeaba...

M-am săturat de oamenii ăştia, da' rău de tot, pentru că nu au deloc bun simţ. Poate pe mine CHIAR nu mă interesează să văd dragostea ce zace în ei cu atât de multă pasiune şi dăruire, chiar nu vreau să îi văd lingându-se pe o bancă în parc, chiar nu simt nevoia de ai îi auzi ei gemetele. Nu. E patetic. Uneori îmi vine să le dau cheile apartamentului meu, numai ca să nu mai enerveze şi alţi oameni. Pentru că am văzut şi ştiu că sunt multe persoane care nu doresc nici ele să vadă astfel de scene.

Înţeleg că iubirea e mare, da' iubirea tre' să rămână între el şi ea. Că el o iubeşte pe ea şi ea îl iubeşte pe el. Nu trebuie să fie toată lumea martoră la dragostea dintre el şi ea. Chiar nu trebuie.

Şi dacă vă iubiţi şi voi cu atât de multă pasiune şi dăruire pe unde apucaţi, vă rog io să nu vă mai iubiţi. Nu e frumos, fraţilor. Nu se vede bine, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Iubiţi-vă în locuri mai intime, nu pe unde trece toată lumea să vă deranjeze. O să vedeţi că e mult mai romantic şi mult mai frumos.

V-am pupat!

Ce se mai aude...

După cum aţi observat şi voi, nu am mai scris nimic de două zile, deşi sunt în Bucureşti. Îmi cer scuze, dar am un motiv... am fost afară şi am făcut pe fotografu'.

A fost fun. Noaptea, în parc, câţiva nebuni şi o fată în mijlocu' lor cu aparatu' în mână făcându-le poze... Se uitau cam ciudat cei care mai treceau pe acolo, dar nu asta contează. Ne-am distrat şi o să ne mai distrăm aşa până începe şcoala, sau cel puţin aşa presimt io.

Între timp, eu am mai încercat primul trick, de bază, în ale datului pe bike extrem şi anume bunnyhop. Încă nu îmi iese bine, mai am de lucrat, dar sper ca în maxim o săptămână să îmi iasă. Mă rog, chestia cu trick-ul ăsta mă oboseşte enorm de mult, chiar dacă pe moment nu simt, de câteva zile încoace am o febra musculară de nu mai pot. Dar, nu ştiu cum se face că, atunci când încep să trag de bike dispare toată febra... E de bine, dar dimineaţa abia mă pot da jos din pat...

Cam atât am avut să vă zic despre activitatea mea din ultimele zile...

P.S.1: Merci Pitic pentru că îmi laşi bike-ul pe mână!
P.S.2: Vreau să îi urez numai de bine unuia din băieti, care împlineşte azi frumoasa vârstă de 20 de ani; deci... La Multi Ani, Flu! Să ne trăieşti şi... te dai bine, +1 !
P.S.3: La mulţi ani, Eliza! <3>

duminică, 22 august 2010

Young Lover

You must be 18 and over...





P.S.: am auzit-o la Camelia

Burn BMX Playground



Nu ştiu câţi de pe aici sunt interesaţi de ciclism şi tot ce ţine de el, dar mie una îmi place nespus de mult şi promovez fiecare eveniment ce are legătură cu asta, după cum probabil aţi observat deja.

Deci, dacă te-ai săturat să te joci cu lopăţelele şi să faci castelaşe de nisip, te aşteptăm la plaja H2O din Mamaia. Burn şi H2O o transformă în teren de joacă pe 28 august. Şi nu orice fel de playground, ci unul serios. Dotat cu o saltea, pe care poţi să îţi exersezi trickurile şi pe care se va desfăşura un concurs de BMX Big AirBag.

Cei mai talentaţi concurenţi se vor lupta pentru premii în produse în valoare de 1300 de euro: 500 euro pentru locul I, 300 Euro pentru locul II, respectiv 200 euro pentru locul III. La care se adaugă un premiu special de 300 euro pentru Best Trick.



Programul concursului se prezintă astfel:

Free session: 11.00 - 14.00
Antrenamente oficiale: 14.00 - 16.00
Concurs: 16.00 - 18.00
Premiere: 19.00


Sponsorul principal al evenimentului: Burn.

Sponsori: Bikexpert, Bikexcs, Crumpler, Carhartt, Dragon, Electric, Joe’s No Flats, Mbike, Skullcandy.

sursa

Un mic premiu de vară

Pentru toţi cei care îşi urăsc şefii că îi ţin la muncă vara, când trebuie să te relaxezi, un premiu care sper să vă bucure şi sper să fie adevărat ce scrie.



Merge la toţi cei care doresc să îl preia, dar să îmi ziceţi şi mie să ştiu cât de departe a ajuns =D. Îl găsiţi şi în pagina pentru voi.

Flipsyde - Happy Birthday

Pentru că starea mea nu e tocmai bună, am o melodie care pe mine mă linişteşte... Nu ştiu de ce, dar...

Totul pe o carte

Am pariat şi am pierdut. Sau pierd. Nu ştiu exact şi nu cred că îmi mai pasă. Am pierdut multe lucruri şi am fost dezamăgită de prea multe persoane ca să mă mai mire faptul că nu se va întâmpla. Atât am avut de zis. Enjoy the song!

Prima dată

Am citit aseară postul Cameliei şi m-am gândit să scriu şi eu despre prima dată. Că cică prima dată e mereu cel mai greu. După e ok, da' de prima dată tre' să fugi ca de dracu,' atât de nasol e. Deci, să purcedem în a vă povesti despre prima dată.

Prima dată când am căzut în cap a fost nasol. Aveam câteva luni şi, deşi pare imposibil, îmi amintesc perfect cum am căzut. Am căzut din pătuţ fix în cap. Cred că am încercat să mă arunc într-un bazin imaginar sau ceva de genu'. După aceea, când am mai căzut, mi-am mai spart capu,' mi-am făcut câteva cucuie, dar a fost ok, nu a fost atât de greu ca prima dată.

Prima dată când am mers la grădiniţă de stat am plecat după mama înapoi, că mi-era frică. Nu au fost în stare să mă ţină la grădi de stat, aşa că m-au dus la particulară, unde îmi plăcea enorm de mult, că vorbeam în engleză. După doi ani am revenit la grădi de stat, că trebuia să merg la şcoală da' eram prea mică, nici 6 ani nu aveam, aşa că am făcut încă o dată grupa pregătitoare...

Prima dată când am fost la şcoală. Doamne, ce frică mi-o fu! Nu ştiam cum o să fie învăţătoarea, cum o să fie colegii. Erau atât de multe chestii pe care nu le ştiam... Dar când am intrat în clasă mi-a dispărut toată teama. Încă îi mulţumesc doamnei învăţătoare pentru ce sunt azi. Io am schimbat şcolile din 4 în 4 ani. În 1-4 am fost la şcoală generală, în a5a ai mei au decis că e timpu' ca fetiţa lor să meargă la liceu (cu clasele 5-12) şi în clasa a9a m-am mutat din liceul ăla la unu' mai bun, zic io. M-am acomodat foarte repede cu profesorii, colegii etc, că doar prima dată e greu.

Prima dată când am organizat ceva. Da, am organizat anu ăsta un Closing Event la mine în şcoală, la programul GROW, program la care am şi participat, desigur. Trainerii care ne-au teachuit timp de 5 săptămâni au decis, într-o mică sau mare măsură că io ar trebui să fiu cea care să organizeze tot. Mama şi ce greu a fost! Adică am vrut ca totul să iasă cât mai bine şi m-am stresat foarte mult. Mă rog, până la urmă a ieşit totul ok şi mă bucur nespus de tare pentru asta.

Sunt multe prime dăţi, dar o să închei cu una care nu putea lipsi de aici.

Prima dată când am mers cu bicicleta. Da. Nu a fost greu, nu am căzut din prima. În schimb, am căzut de multe ori cu bicicleta, dar nu prea dau importanţă căzăturilor, că până mă mărit îmi trece. Chiar de curând mi-am făcut o foarte frumoasă vânătaie deoarece mi-a intrat pedala în picioru stâng, dar nu contează, arată foarte bine. Şi dacă tot am adus vorba de biciclete trebuie să îi mulţumesc lu' Pitic că mă lasă să exersez pe bicicleta lui. Merci mult. Îţi rămân datoare!

Prima dată rămâne prima dată, nu o poţi uita aşa uşor, poate doar dacă suferi de amnezie. Dar e greu să uiţi o primă dată, oricât de reuşită sau nereuşită ar fi ea. La voi cum a fost prima dată?!

sâmbătă, 21 august 2010

Poze de la mare

V-am promis niste poze, dar cum sunt prea multe, le gasiti aici . Enjoy!



P.S.: astept pareri. click pe "like" daca va place :>

vineri, 20 august 2010

Never give up

In timpul unei conversatii inteligente pe chatu' trackerului caruia ii sunt fidela (CzTeam), unul din moderatorii care erau pe acolo a trimis un link. Am ramas masca cand am vazut si cand am auzit discursul tipului...



So.. Never give up! Never, I said, motherfuckers!

Tu ce ai?

N-am mai postat o leapşă de câteva săptămâni, dar uite una bună, de la Lavinnia.

E o leapşă în care io tre să vă zic vouă ce am pe birou. Tot. Orice chestie, cât de mică şi nesemnificativă. Deci, să începem:

- monitoru'
- una dintre boxe
- pahar
- capacul de la aparatul foto
- 2 suporturi pentru pixuri, creioane, chestii de genu
- imprimanta
- telefonul mobil
- tastatura
- mouse-ul
- o agenda
- post-it-uri colorate
- aparatul foto
- guma de mestecat
- nişte bani (nu vă zic câţi)
- suportul pentru telefon (niciodată nu stă telefonul mobil acolo, nu ştiu de ce îl mai ţin)
- cărţi de joc cu Tweety
- o brăţară
- un parfum rătăcit, pe care am uitat să îl pun la locul lui aseară când am plecat
- 2 cleşti de păr
- USB-ul pentru aparat
- USB-ul pentru telefon
- căştile pentru PC
- căştile pentru telefon
- o scrisoare
- buletinu'
- nişte CD-uri

şi cam atât. Nu vă speriaţi, par multe, dar am un birou mare :))

Merge la cine o vrea!

Oameni

Că tot vă ziceam că am fost la mare, m-am gândit să scriu un post despre oameni. Oamenii care merg la mare.

În primul rând merg tineri, care toata ziulica sau, mă rog, cât stau ei la plajă, fumează de-şi omoară plămânii şi aruncă chiştocurile pe jos, pe nisipul fierbinte. Nu am nimic cu faptul că fumează. Din partea mea poa' să fumeze 20 de ţigări odată, dar să îşi arunce frate chitocurile la coşu de gunoi. Că am văzut că, coşuri de gunoi sunt din 5 în 5 metrii pe plajă, ceea ce e bine, faţă de alţi ani în care treuia să ajungi pe stradă ca să îţi poţi arunca chestiile.
Mă rog, sunt şi tineri care nu fumează, dar generalizez aici.

Am văzut mulţi copii la mare. Şi nu mă refer la copii de 3-4 ani, vârstă la care copilu 'ştie să zică mama, tata, mi-e cald, mi-e foame, vreau acasă etc. Nu. Mă refer la copii de 3-4-6 luni, pe care părinţii îi ţineau pe plajă la ora prânzului, sub umbrelă, ce-i drept. Dar pentru un copil mic e PREA CALD. Adică io, care nu prea am prebleme cu căldura, plecam pe la 1 jumate de pe plajă că era prea cald, săracu' copil cred că murea acolo, Doamne fereşte! Sunt şi părinţi d-ăştia inconştienţi... Nu zic să nu îţi aduci copilu' la mare, că nu e treaba mea, faci cum vrei, cum crezi. Dar totuşi, să îl ţii pe 40 şi ceva de grade afară mi se pare nebunie curată.

Nu prea am văzut moşi şi babe. E o chestie. De obicei erau muuulţi, dar cred că fug de Mamaia, se refugiază prin Eforie, Venus, Olimp, Neptun etc. Erau câţiva, dar nu genu' care să te enerveze. Nu erau babe care să facă topless pe malu' apei, nu erau moşi care să flirteze cu babe şi alte chestii d-astea. Nu. Erau câţiva care veniseră să se relaxeze, nu să se bage în seamă pe plajă.

Ţiganii aleg Mamaia. Sau cel puţin aşa cred. Erau mulţi ai dracu', da' noroc că stăteau în altă parte, adică îi vedeai doar când părăseau plaja. Am asistat şi la o scenă în care ea (ţiganca) îl bătea pe el (ţiganu', un ţigan d-ăla cu 13 burţi şi negru ca ceaunu), dar nu a fost cine ştie ce, nu a atras foarte multe priviri această dispută.

Per total aşa, oamenii sunt mult mai ok faţă de alţi ani, nu mai sunt prea multe gunoaie pe plajă, pentru că s-au mutat în apă, gunoaiele zic. De la ambalaje de seminţe, cornuri şi alte produse alimentare, la porumb fiert şi alte chestii scârboase. Asta era pe plaja de la intrarea în Mamaia, la Perla, zic. La Casino atmosfera era mult mai ok, în apă v-am zis, era curăţenie, apa limpede, lumea mult mai civilizată, vă recomand plaja aia cu cea mai mare plăcere.

Mamaia

Când aud de Mamaia, mă gandesc la bancul ăla cu Laura Andreşan, care sună cam aşa:

Laura Andreşan se întoarce dintr-un turneu pe Litoral şi este întrebată de un jurnalist:
- Unde ai fost?
- La Constanţa şi M-AM AIA.
- Şi unde ai de gând să mai mergi pe viitor?
- La CINE M-A.

Da, io am fost în Mamaia. Am plecat luni de dimineaţă şi m-am întors miercuri seara, pe la 10 jumate.

Ce pot să zic... A fost frumos, primul meu concediu fără părinţi. A fost ok, sper să mai merg singură şi cu alte ocazii şi ştiu că o să mai merg; dacă nu cu naşi-mea, cu colegii sau alţi prieteni.
Acum am fost cu naşa mea, cu o prietenă comună pe care o ştiu de când eram eu mică-mică şi cu nişte colegi de-ai lor de servici, cel mai tânăr din grup având 21 de ani, cu excepţia mea, de nici 16 :)) da' nu a contat asta pentru că a fost caterincă.

Mă rog, au fost câteva momente mai tensionate, dar în rest a fost totul foarte ok şi abia aştept să mai merg.

Cred că de acum numai în Mamaia voi merge. Apa este foarte curată (aproape de geamandura îţi puteai vedea picioarele, slipul etc), şezlongurile au preţuri ok (12 lei), nu e aşa aglomerat şi, în ceea ce priveşte preţurile în general, diferenţele nu se simt mai deloc faţă de alte staţiuni (gen Eforie, Venus, Olimp, Costineşti etc).

Noi am fost 5 oameni în total şi am stat într-un apartament ok, de 3 camere. A fost fun, răcoare, linişte... Cred că noi eram singurii care făceam gălăgie pe la 3 dimineaţa că ascultam muzică tare, dar nu cred că s-a supărat nimeni...

În curând o să pun şi poze. Diseară sau mâine. Sper că diseară, când mă întorc de afară.


Îmi cer scuze că nu m-am ţinut de promisiune şi că am postat abia azi, dar aseară nu mi-a mers calculatorul. Trebuie să reinstalez Windows-ul şi nu am niciun chef, mi-e prea lene...

V-am pupat!

joi, 19 august 2010

Back in business part 3 :))

Am revenit. Pentru scurt timp, dar m-am intors acasa. Mama si ce dor mi-a fost de calculator si de blog, mai ales... O sa scriu diseara un post despre aventurile din Mamaia. Pana atunci, va las cu o melodie care mie imi place si care bubuia in boxe pe drum (am fost cu masina nasi-mii)



V-am pupat!

P.S.1: vreau sa ii urez numai de bine unuia din baieti, care implineste azi 17 ani; deci... La Multi Ani, Diţule! Sa ne traiesti si lant intins. +1 !
P.S.2: partea cu back in business incepe sa devina enervanta, nu?