Regula nr 1:

Have fun and share! :).

joi, 30 septembrie 2010

50 de ani de Familia Flinstone

Membrii familiei Flintstone şi-au făcut apariţia pentru prima oară pe postul de televiziune american ABC în anul 1960. Serialul "Familia Flintstone/ The Flintstones" a fost difuzat până în 1966, iar apoi a fost redifuzat de postul NBC din 1967 până în 1970.
A fost serialul animat cu cea mai mare longevitate difuzat la o oră de maximă audienţă pe micile ecrane americane, până când acest record a fost doborât de serialul "Familia Simpson" în 1997.
Creat de William Hanna şi de Joseph Barbera, serialul a avut mare succes, graţie unui format ce dispune de o grafică plăcută pentru copii şi de dialoguri satirice extrem de apreciate de adulţi.
"Familia Flintstone/ The Flintstones" este unul dintre cele mai de succes seriale de televiziune create vreodată. Inspirat din acţiuni ale serialelor anilor 1950, precum "The Honeymooners", serialul "Familia Flintstone" prezintă viaţa de zi cu zi a unor "primitivi", Fred şi Wilma Flintstone. Fred Flintsone este membru al "clasei muncitoare" din "epoca de piatră", iar aventurile sale zilnice, precum şi cele ale familiei sale, ale vecinilor şi prietenilor săi din casa de alături alcătuiesc structura şi substanţa serialului.
Aventurile au loc într-o "epocă de piatră" care imită la indigo societatea americană a deceniului 1961 - 1970. Totul pare a fi făcut din piatră, inclusiv numele protagoniştilor, care sunt cuvinte referitoare la pietre şi roci. "Câinele" soţilor Flintstone este, de fapt, un dinozaur care se numeşte Dino. Soţii Flintstone îi au ca vecini pe Betty şi Barney Rubble (Rubble = "Pietre sfărâmate"), cu care se înţeleg foarte bine. Ei locuiesc în Bedrock ("Piatră de bază"), iar ambele familii trec împreună prin multe aventuri hazlii.
Fred şi vecinul său Barney lucrează în cariera de piatră din localitate şi îşi petrec timpul liber jucând bowling sau comandând diverse preparate de la restaurantul drive-in din apropiere. Wilma şi vecina ei Betty sunt de acum soţii casnice, după ce în trecut au fost chelneriţe.

Primele două sezoane ale serialului au fost sponsorizate de o marcă de ţigări, care a produs şi un clip publicitar cu Fred şi Barney. Acest clip ar trezi în zilele noastre indignarea autorităţilor din domeniul sănătăţii publice dar şi a feministelor - clipul îi prezintă pe cei doi bărbaţi din epoca de piatră stând în fotolii şi fumând, în timp ce soţiile lor spală vasele.
Serialul amestecă cu multă abilitate o serie de referinţe specifice anilor 1960 cu cele inspirate din preistorie. Fred se află într-un conflict permanent cu pisica familiei, care este de fapt un tigru cu dinţi sabie, iar un personaj dintr-un episod difuzat în 1963 se numeşte Lollobrickida, un omagiu adus celebrei actriţe italiene Gina Lollobrigida.
Un lungmetraj inspirat din acest serial animat, turnat cu actori reali, a fost lansat în 1994, iar coloana sonoră a acestei pelicule a fost compusă de trupa irlandeză U2, ai cărei membri au făcut parte din distribuţie.


Ok, I'm not going to translate all this long text above, so I'll resume it for you. You've all heard about The Flinstones. It's one of the most popular tv series from the 20th century. It's first episode appeared on the ABC channel in 1960. It's funny, because there were 3 more years till it would have become the most popular tv series in the 20th century but, unfortunately, it was passed by "The Simpsons" in 1997.

Created by William Hanna and Joseph Barbera, the tv series was very successful, thanks to a format with nice graphic for children and satirical dialogues extremely appreciated by the adults. Do you remember The Flinstones? Wilma and Fred, Betty and Barney and all their rocky adventures?


HAPPY 50th ANNIVERSARY!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu