Regula nr 1:

Have fun and share! :).

vineri, 15 aprilie 2011

Bucureşti, copilărie...

Pentru că Grapefruits a scris acu jumătate de oră un post despre cum se pierdea ea pe la Unirii şi pe la Romană, m-a lovit şi pe mine inspiraţia să vorbesc despre călătoriile prin Bucureşti.

Când eram mică, rare erau cazurile când ieşeam din zona Dristor, Vitan, Titan, Potcoava, pentru că în zonă aveam tot ce îmi trebuia (când zic mică mă refer la 0-11 ani).

După, când ne-am mutat din Dristor şi am ajuns în Ozana, lucrurile s-au schimbat. M-am mutat la şcoală nouă, în Colegiul Naţional Bilignv "G. Coşbuc", care era la 11 staţii de casă. la Foişorul de Foc. Şi am mers timp de 4 ani de zile aşa şi zona s-a extins. Erau zile prin clasa a6a, a7a când ne întâlneam la Unirii să mergem la Mc Donald's să mâncăm un meniu. Mamă, şi ce bine ne simţeam noi, ca puştoaice la 12-13 ani că eram la Unirii, în Mc cu oameni cu Apple MacBook-uri pe masă, telefoane fiţă şi aşa mai departe. Când ajungeam în Romană era jale, zici că ajunsesem în Paris. Îmi plăcea mult, şi încă îmi place, să mă plimb prin zonele astea, pentru că sunt pline de magazine şmechere.

Legat de metrou, singurele probleme le-am avut când am intrat în clasa a9a la Kretzulescu şi mereu greşeam ieşirea: în loc să ies pe la Mc, ieşeam pe la Gogoaşa Înfuriată. Şi mergi tu, Diano, încă o staţie în plus... mă rog, după o lună- două am învăţat pe unde trebuie să ies...

De când eram mică am iubit să mă plimb cu metroul. Deşi asta se întâmpla rar, de 3-4 ori pe an, iar ruta era Dristor 2- Gara de Nord, atunci când venea bunică-mea în vizită. Noi când mergeam la ţară nu aveam treabă cu trenul, că ajungeam în 2 ore cu maşina, dar şi trenul este o pasiune de-a mea :)). Şi ce-mi plăcea era că aveam impresia că lumea nu mă aude din cauza zgomotului pe care-l făcea metroul. Şi mă uitam în geamul din faţa mea şi cântam Andre şi vedeam că lumea se uită ciudat la mine, dar nu aveam nici cea mai mică idee de ce. Abia pe la 6-7 ani mi-am dat şi eu seama că nu era ok :)).

Îmi plăcea Bucureştiul când eram mai mică. Magazinul Unirii nu era aşa "modern", era gri, vechi şi mai drăguţ, erau mai puţine maşini, oamenii erau parcă mai drăguţi şi totul părea roz.

De prin clasa a7a am început să îl cunosc mai îndeaproape, pentru că în fiecare weekend ieşeam cu o prietenă şi ne stabileam o zonă în care să mergem. Şi mergeam aşa, de nebune, până când am cunoscut cam tot Bucureştiul, în afară de Ferentari, Zeţari şi... cam atât cred.

Eu de multe ori îi minţeam pe ai mei că sunt în parc, aproape de casă, când, de fapt, eu eram prin celălalt capăt al Bucureştiului :)) ...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu