Regula nr 1:

Have fun and share! :).

marți, 5 aprilie 2011

O femeie a născut în toaleta spitalului pentru că medicii au confundat sarcina cu pietrele la rinichi

 

O femeie din Râmnicu Vâlcea a născut un copil în greutate de cinci kilograme şi jumătate, în toaleta Spitalului Judeţean din municipiu, unitate unde ajunsese cu dureri de spate şi a fost diagnosticată cu tumoare abdominală, apoi cu pietre la rinichi, fiind trimisă la baie să le elimine.


Femeia, Mihaela Pal, în vârstă de 41 de ani, care cântăreşte 110 kilograme, mai are trei copii şi spune că nu şi-a dat seama că este însărcinată, mai ales că atunci când a avut greţuri a mers la medicul de familie, care a diagnosticat-o cu o afecţiune a ficatului şi i-a prescris suplimente alimentare, potrivit Mediafax.

"Nu şi-au dat seama că de fapt eu eram în travaliu. La Medicină Internă mi-au făcut ecografie şi au zis că am o tumoare abdominală, iar cei de la Camera de Gardă au crezut că am pietre la rinichi pentru că aveam dureri în zona rinichilor. Am stat trei-patru ore la Camera de Gardă şi în cele din urmă m-au trimis la toaletă să elimin pietrele. M-am aşezat pe toaletă ca să elimin pietrele la rinichi, îmi era rău şi acolo am născut. Am avut un şoc când am văzut copilul şi am leşinat, dar m-a găsit o bătrână care intrase la toaletă, într-o baltă de sânge, deoarece cordonul ombilical s-a rupt singur", a declarat femeia, care este poştăriţă.

Mama şi copilul, care cântăreşte cinci kilograme şi jumătate, au fost preluaţi de medicii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Râmnicu Vâlcea.

Medicii de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea susţin că bebeluşul nu a fost observat la ecografie deoarece era cu capul în jos şi nu i s-au văzut nici mâinile şi nici picioarele.


Cât de incapabil să fii ca să zici că un bebeluş = pietre la rinichi ? Eu atât mă întreb...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu