Regula nr 1:

Have fun and share! :).

joi, 23 iunie 2011

Pedepsită

Nu suport să fiu pedepsită. Să fie clar de la început. Nu mă deranjează ideea de ”pedeapsă”, cât pedeapsa în sine și motivul pentru care e dată. Dacă aș fi pedepsită pentru că m-aș droga sau pentru că aș fi fugit de-acasă sau pentru că aș fi o curvă sau mai știu eu ce, aș înțelege frate.

Dar, să fiu pedepsită doar pentru câteva medii mici, care nu sunt numai din vina mea, ci și a profilor, nu înțeleg de ce mi se face atâta scandal. Că nimeni nu e inginer, nimeni nu e geniu. Suntem oameni normali și AVEM DREPTUL SĂ GREȘIM.

De exemplu, nu am voie să dorm la cele mai bune prietene acasă pentru că ”nu merit”. Ce nu merit frate? Să îi las pe ai mei sunguri acasă o noapte, iar eu să merg la X acasă să mă distrez, să fac o caterincă, să bârfesc și io etc...? Înțeleg că încrederea e o chestie de care ai mei probabil nu au auzit, dar pot măcar să se prefacă, zic și eu.

Cum ziceam și mai sus, dacă aș fi făcut niște greșeli majore, care mi-ar fi schimbat viața sau ar fi pătat onoarea familiei aș fi înțeles, pe bune. Dar pentru niște căcaturi de note mici mi se pare absurd să îmi pierd nopțile din vacanța de vară în aceeași cameră... 

Și da, în concluzie, acum sunt cam pedepsită, în sensul că am voie afară doar 2 ore, după ce vin acasă de la practică și stau câteva ore în casă ca să nu umblu pe cine știe unde și cu cine știe cine...

Și ăsta s-ar putea să fie un lucru bun pentru blog, că poate o să scriu mai mult, eh eh? :>

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu