Regula nr 1:

Have fun and share! :).

duminică, 26 iunie 2011

Super-puteri

Nu cred că vă zic nimic nou dacă vă spun că toți copiii își doreau super-puteri când erau mici. Măllina a scris un articol despre ce super-puteri și-ar dori ea să aibe și, practic, ne-a provocat să îi spunem ce super-puteri ne-am dori noi să avem.

Ei bine, eu de când eram mică mi-am dorit să pot citi gândurile, să nu existe secrete între prieteni, în familie, și așa mai departe. Mi-aș fi dorit, și încă îmi doresc, să fie așa cum zice în Biblie că era înainte, că oamenii se înțelegeau prin telepatie, că nu existau atâtea limbi, care mai de care mai ciudate, că nu puteai ascunde ceea ce gândeși, chiar dacă era de bine sau de rău. Și chiar dacă uneori e mai bine să îți păstrezi gândurile pentru tine și să ai secrete pe care nu vrei să le afle nimeni, într-un fel ar fi chiar șmecher să poți citi gândurile altora, să le aflii toate secretele, toate gândurile, să afli tot ce le trece prin cap când sunt în preajma ta. Ar fi interesant.

O altă super putere pe care mi-aș fi dorit-o în copilărie era să mă teleportez. Acum nu îmi mai doresc asta atât de mult pentru că am realizat că pot să pierd priveliști drăguțe sau pot să ratez să mă întâlnesc cu cineva doar pentru că eu pur și simplu mă grăbesc să mă teleportez ca să ajung mai repede undeva. Totuși, teleportarea e bună dacă vorbim despre școală, pentru că nu mi-ar displăcea să mă trezesc la 7 jumate și la 8 să fiu la liceu, sincer.

Cred că au mai fost super puteri pe care mi le-am dorit în copilărie, gen să mă pot cățăra pe blocuri, gen Spiderman sau mai știu ce alte nebuneli îmi treceau mie prin cap, dar acum am realizat că desenele animate rămân desene animate, iar noi rămânem cu realitatea gri, cu oameni nesimțiti, nepăsători, așa cum ne-am obișnuit.

Voi ce super-puteri vă doreați când erați mici?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu