Regula nr 1:

Have fun and share! :).

miercuri, 7 septembrie 2011

Only time.

Bănuiesc că știți toți melodia Enya-Only Time, dar, totuși, mi-ar plăcea să o ascultați în timp ce citiți acest articol... 

 

Bun... Acum, că ați dat play, pot începe să scriu...

Timpul e cel mai mare dușman. Toată lumea poate spune asta. Până și un copil plânge când pleacă din parc, de lângă leagăne, pentru că s-a terminat timpul de joacă din ziua respectivă... Trece atât de repede și nu ne dăm seama. O să vă vorbesc despre cum a trecut timpul pe lângă mine, despre cum au trecut 17 ani fără să îmi dau seama, despre cum mama are lacrimi în ochi de fiecare dată când plec de acasă, gândindu-se că m-am făcut mare, că o să plec cât de curând, că sunt o domnișoară, că nu mai sunt fetița care eram acum ceva timp

Nu știu când au trecut 17 ani. Nu știu când au trecut primii doi ani de liceu, nu vreau să treacă următorii doi. În clasa a10-a am făcut chiar tot ce putea face bun și rău un adolescent. Chiar nu există excepție. Nu regret nimic și o să-mi aduc aminte de liceu ca de grădiniță: cei mai frumoși ani, cea mai mișto perioadă. Doar că o să adaug și cei mai buni prieteni, cei mai tari profesori, cele mai mișto beții, cele mai frumoase excursii, cei mai buni colegi etc etc. 

Mai sunt doar 5 zile și începe școala. Parcă ieri era 1 septembrie.. cînd a trecut o săptămână, nu știu... Timpul trece repede și la muncă... 6 ore trec într-o oră... De exemplu, ieri am ieșit la țigare după 3 ore, pentru că nu am realizat când au trecut... 

În fine, ideea e că uneori mă uit la poze cu mine de când eram mică și încă nu pot să cred cât de repede am crescut, cât de repede m-am maturizat și cât de repede am învățat unele lecții de viață pe care unii nici la bătrânețe nu le-au învățat. Repet, nu regret nimic pentru că nu am de ce. O viață am și vreau să o trăiesc din plin, cu bune cu rele. De multe ori am ales drumuri greșite, dar m-am întors din drum și am revenit pe cele bune. Așa se va întâmpla și anul acesta școlar, că încă sunt copil și om și am dreptul să greșesc și orice greșeală poate fi îndreptată, cel puțin la vîrsta mea și dacă este vorba de școală, poate fi îndreptată cu siguranță. 

Trecând la următorul capitol, îmi aduc aminte de primul iubit, de cum era relația dintre noi și mă amuz teribil. Eram mică, ce-i drept, dar el a avut răbdare cu mine și a devenit copil din nou, pentru mine. Mă uit și la relația de acum și văd cât de diferită e, cît de diferite sunt sentimentele, cît de profunde sunt și mă gândesc speriată că peste ceva timp vor fi și mai profunde și nu le voi mai putea face față. Sunt genul care pune tot la suflet și, pe lângă faptul că sunt foarte geloasă, mai sunt și paranoică. E combinația perfectă...Ceea ce mă bucură este că am învățat de-a lungul relațiilor să îmi controlez gelozia, să fiu mai puțin paranoică și încet încet par a mă distanța de aceste două defecte...

Mă uit până și la blog și nu îmi vine să cred că mai sunt câteva luni și împlinește 3 ani de zile. Parcă ieri mă chinuiam să îl fac și nu reușeam și parcă ieri am început să scriu povestea. Încă îmi doresc să fac o carte după acele 57 de episoade, dar probabil o voi publica când voi împlini 18 ani, ca să fie una din marile mele realizări în viață ca adult...

Timpule, te rog treci mai încet pe lângă mine și uită să treci pe lângă părinții mei, nu îi lăsa să îmbătrânească încă... Timpule, nu îi lăsa pe cei dragi mie să uite de unde au plecat, să uite de mine sau de sfaturile mele... Nu îi lăsa....

Dianna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu