Regula nr 1:

Have fun and share! :).

vineri, 29 noiembrie 2013

Diană pe care o cunoști...

Ultimele zile de toamnă mă fac să fiu din ce în ce mai nostalgică și să realizez cât de repede trece timpul pe lângă noi. Cât de repede trece o zi la facultate, cât de repede am terminat liceul, cât de repede am trecut prin școala generală, cât de repede au trecut primii fluturași din stomac, cât de repede am învățat alfabetul, cât de des îmi cumpăra mama hăinuțe noi pentru că eu creșteam prea repede...
     
Și, cu toate astea, cu tot timpul care a trecut peste mine, rămân aceeași Diană; aceeași fată brunetă, cu ochelari, aceeași fată scundă, cu suflet mare și cu o inimă naivă, ca de copil. Aceeași fată care, deși pare tocilară sau chestii de genul, este persoana cea mai puțin dornică să învețe pentru școală/facultate; fata care nu refuză niciodată o ieșire cu tine, pentru că nu știe când te va mai vedea din nou. Aceeași fată care îți ține minte ziua de naștere și cea de nume și nu ar putea uita niciun moment petrecut cu tine, fie el amuzant, dureros, trist, memorabil sau penibil...

Aceeași Diană pe care o cunoști. Aceeași Diană care va apărea din nou la primăvară, ca și cum nu a trecut aproape jumătate de an în care ți-a simțit dorul în fiecare zi.

Diana care împarte cu tine și care plânge cu tine când e greu. Diana care râde cu lacrimi și se bucură ca un copil care primește ce-și dorește atunci când te vede. Diana care nu va pleca niciodată.

Rămân, pentru tine, o Diană pe care o cunoști...

joi, 21 noiembrie 2013

Calc-o, dă-i blană, hai bag-o în a 5-a!

Am crescut înconjurată de băieți. Acum au devenit bărbați, majoritatea. De mică am învățat să privesc lucrurile nu doar din perspectiva imposibil de explicat a femeilor, ci și din punctul de vedere al bărbatului, al sexului puternic. Îmi place să îmi văd băieții, care acum 3-4 ani ar fi făcut orice pentru o piesă nouă de bicicletă, cum se strâng cu mașinile să se plimbe seara în oraș.
Și îmi place al naibii de mult Bucureștiul seara. Nu mai e totul gri, nu mai aerul ăla greu, nu mai sunt oamenii ăia posomorâți și triști din timpul zilei. Atâta timp cât privești totul din mașină, de pe bancheta confortabilă din spate, Bucureștiul pare rupt dintr-o poveste. Să privești farurile mașinilor, să picure ușor, să fumezi un trabuc și să lași capul pe spate. Să privești totul cu o indiferență aparte, să pară că te uiți în gol, dar tu să știi exact ce vezi.
Rupt din filmul tău, te trezești într-un cântec al claxoanelor, pentru că taximetriștii nu au învățat că răbdarea este o virtute. Și realizezi că România nu e cel mai bun loc în care să îți crești copiii, dar totuși o vei face. 
Prietenii mei, majoritatea, sunt încă începători. De multe ori am auzit în mașinile lor, de la oameni fără permis de conducere, care cred că șofatul este un lucru extrem de ușor, ”Hai, frate, calc-o și tu, o ții în 60? Ce dracu, nu vezi că e liber?” Mi se pare complet anormal și irațional pentru niște oameni care nu au habar cu ce se mănâncă șofatul să spună lucruri de genul, care nu sunt cele mai bune sfaturi pentru un începător. Exact ca și atunci când stai la semafor și ești începător, cu doi prieteni, și lângă mașina ta e unul cu un SLK, să zicem, și când se schimbă culoarea semaforului prietenii șoferului sunt ceva de genul ”dă-i mă, blană,că îl faci!” Dă-te dracu, sunteți într-o mașină cu motor 1.4 și vreți să vă puneți cu un SLK?! Inconștiența pasagerilor din mașină duce de foarte multe ori la accidente. Slavă Cerului că până acum nu mi s-a întâmplat niciodată nimic și sper să nu mi se întâmple. Evident că este, în mare parte, și vina șoferului, pentru că se lasă influențat, dar cică în prieteni trebuie să ai încredere. Doar că nu la volan, aparent.
Revenind la subiectul inițial al postului, Bucureștiul este chiar frumos noaptea. Lumina stâlpilor de iluminat îi dau un aer impunător, clădirile principale de pe marile bulevarde fiind masive, vechi. Parcă seara nu mai sunt atâtea gropi și parcă orașul e mai calm.
Parcă Bucureștiul e altul noaptea. Parcă pe Bulevardul Unirii îți vine să uiți de probleme, de poliție, de toată lumea și să demarezi, să ajungi în a 5-a și tot să nu ți se pară de ajuns. Parcă ai vrea să zbori din oraș câteva zile, să nu te mai gândești la tot ce ai pe cap.
preluat de pe Confesiunile Dianei ( ideea mea de a schimba vis vandut la gramaj-proasta alegere)