Regula nr 1:

Have fun and share! :).

miercuri, 22 ianuarie 2014

Prima postare... și încă alți 5 ani.

Au trecut nici mai mult, nici mai puțin de 5 ANI de VIS VÂNDUT LA GRAMAJ. Au trecut 1826 de zile de când, temătoare, am creat acest blog, în speranța că îmi voi îndeplini visul de a scrie și publica o carte. Timpul a trecut însă și episoadele despre Maria Ioana Enache și povestea vieții ei sunt mult prea departe pentru a le putea aduce din nou la viață. 

Abia că îmi mai pot aminti prima zi în care am scris pe blog, cum stăteam cu mâna pe butonul de refresh din 5 în 5 minute să văd câtă lume a citit primul episod, cum stăteam, în clasa a8-a, în bancă, și scriam episoade și tăiam și rupeam foi și țineam atât de mult la visul meu și trăgeam de mine și nu mă dădeam bătută în ciuda părerilor oamenilor din jurul meu....

Și, pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că au apărut tot felul de lucruri noi, sentimente noi, persoane noi, și visul a început să se estompeze, să rămână undeva acolo în sufletul meu.

Cu ocazia acestei postări aniversare, postarea cu numărul 1259, aș dori să fac o listă, nu știu cât de exactă o să fie, cu persoane din viața mea cărora vreau să le mulțumesc pentru susținerea lor, sprijinul oferit și ... pentru că sunt sau au fost acolo când a trebuit: trebuie să îi menționez și pe ai mei părinți, chiar dacă au crezut în mine mai mult sau mai puțin și restul familiei care mi-a oferit suport financiar cînd am avut nevoie; Raluca, Mădă, Lavinia, Laura, Fifi, Pișkot, verișoarele mele nebune: Gabi și Mimi, Monica, Camelia Bucur cu al ei blog Erase Rewind, mulți alți bloggeri despre care nu îmi aduc aminte acum pentru că a trecut ceva timp de când eram activă în lumea virtuală. Iar din rândul băieților... începem în ordine cronologică cu foștii colegi de liceu: cu Andrei, cu Goghii și Gus, cu Alex, Ken și celălalt Andrei. Teo, cu Alin, Andrei și Paul, desigur și tuturor celorlalți care au crezut în mine. Sigur, nu aș putea să uit de diriga Aida sau de doamna Stanciu, care mi-a mâncat zilele timp de un an întreg cu sute de exerciții la mate (care s-au dovedit a fi spre binele meu în momentul în care nota la Bac la mate se arăta a fi 10,00).

După tot acest pomelnic urmează sincerele mele mulțumiri că nu m-ați uitat, că mi-ați fost alături și că în mijlocul sesiunii sunteți tot în mintea mea și în sufletul meu! Chiar dacă unora nu v-am mai spus asta până acum... vă iubesc! Vă iubesc pentru că datorită vouă încă există vis vândut la gramaj și datorită vouă sunt astăzi așa cum mă știți. Mulțumesc! 

Și nu, boo, nu te-am uitat, te-am lăsat la coadă pentru că datorită ție am reînceput să scriu, datorită ție am început să devin mai responsabilă și datorită ție iubesc. Datorită ție mi-am readus la viață pasiunea pentru scris și dragostea pentru acest blog. Datorită ție mă lupt cu toate greutățile pe care le întâmpin în cale, pentru că știu că după ce trec de ele te văd pe tine. Îți mulțumesc și te iubesc mult!!!

Vă mulțumesc tuturor și sper să îmi citiți visele și în continuare, chiar și după acești primi 5 ani de când mă zbat cu visele, gândurile, sentimentele și planurile mele de viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu